Pe scurt
- Public apar evenimentele și organizațiile; la petiții, cel mult prenumele și inițiala ta.
- Organizatorul vede numele și județul celor înscriși; vârsta, genul, orientarea și studiile doar în procente.
- Lista completă a semnatarilor ajunge la organizator doar cu aprobarea CIVICOM.
- Copia datelor sau ștergerea lor o ceri din formularul de mai jos.
Ce vede oricine
- evenimentele aprobate, cu numele și poza celui care le-a creat sau ale organizației;
- pagina publică a organizațiilor;
- dacă semnezi o petiție cu contul, poți apărea printre ultimii semnatari, cu prenumele și inițiala numelui (de exemplu, „Ana I.”). Dacă semnezi fără cont, numele tău nu apare public;
- la strângerile de fonduri organizate de o persoană, contul bancar (IBAN) și numele beneficiarului, ca oamenii să poată dona prin transfer.
Ce vede organizatorul
Cine creează un eveniment (o persoană sau echipa unei organizații) vede lista celor înscriși, cu numele și județul fiecăruia.
Vârsta, genul, orientarea sexuală și studiile nu le vede pentru tine. Vede doar procente pentru tot evenimentul, calculate de CIVICOM. La gen și orientare, răspunsurile date de mai puțin de 5 oameni sunt puse împreună, ca să nu poți fi recunoscut după ele.

- La petiții, lista completă a semnatarilor (nume, email, județ și, la cei fără cont, telefon) ajunge la organizator doar dacă echipa CIVICOM îi aprobă o cerere motivată, de exemplu ca s-o depună la instituția căreia îi e adresată petiția. După ce o descarcă, organizatorul răspunde și el de cum o folosește.
- La evenimentele cu bilet, organizatorul vede numele celor care au primit bilet, suma donată și dacă au intrat.
- La donațiile cu cardul, organizația vede în contul ei Stripe datele introduse la plată, așa cum le arată Stripe. Datele cardului nu ajung nici la CIVICOM, nici la organizație.
Ce vede echipa CIVICOM
Doar ce-i trebuie ca să verifice evenimentele și organizațiile, să răspundă la contestații și la cererile tale. Nu vindem datele tale și nu le dăm nimănui pentru reclame.
Cum îți ceri datele sau ștergerea lor
Poți cere oricând o copie a datelor tale, corectarea sau ștergerea lor. Multe le corectezi singur, din Profilul meu.
- Renunți la un eveniment din pagina lui, cu Renunță.
- Retragi o semnătură dată cu contul din pagina petiției, cu Retrage semnătura.
- Pentru o copie a datelor sau pentru ștergerea contului, scrie-ne din formularul de la finalul paginii. Îți răspundem în cel mult o lună, iar ștergerea o facem în cel mult 30 de zile.
De reținut
Toate detaliile, cu temeiurile legale și furnizorii care ne ajută să rulăm platforma, sunt în Politica de confidențialitate.
Întrebări frecvente
Ți-a fost de ajutor tutorialul?
Răspunsul ne arată ce trebuie explicat mai bine.
N-ai găsit ce căutai?
Scrie-ne ce încercai să faci și unde te-ai împotmolit. Îți răspundem pe email.